-Cine a plecat fara sa-si ia “La revedere”?
-Nu stiu,daca stiam poate l-as fi oprit.
-Esti sigura?nu te-ar fi deranjat prea tare gestul,ca sa-ti mai pese?
-Cum se poate sa nu-ti pese atunci cand cineva pleaca din viata ta fara sa spuna nimic ?
-Nu stiu,dar cred ca se poate.Asa cum se poate si ca cineva sa plece incetul cu incetul,sperand ca tu sa-l urmezi,sperand ca oricine sa-l urmeze.Ciudat este insa faptul ca nici macar nu alearga,merge atat de incet si de evident..Ce frumoase-s florile totusi,vorbeste-mi despre ele !
-Da,azi mai frumoase ca niciodata.
-Oare poti face florile de lamai sa inteleaga de ce ne e dat sa plecam,sa ramanem,sa murim si sa ne reinventam fiecare suras in parte ?Ele stau acolo,imune la orice zambet.Ele iubesc soarele si atat.Ce usor o fi sa iubesti un singur »ceva »,iar « ceva-ul »acela sa-ti tina loc de tot.Un »ceva » care sa-ti fie tot,si de ajuns,si indispensabil.N-ai mai avea nevoie nici macar de aer.La fel ca floarea de lamai si soarele.
-Dar daca soarele e al florilor de lamai,macilor ce le mai ramane ?
-Placerea de a fi culesi de maini grasute si albe de copii,si facuti cununa peste frunti nevinovate si plapande pline de Feti-frumosi si Ilene Cosanzene desprinse din cartile de povesti,sub forma de parinti prea grijulii.Uf !Greu e sa fi copil !
Dar si mai greu este sa fi adolescent.Cu haine rupte si stele-n suflet,cu « Vreau ! », »Iubesc! », » Pot ! ».. »Ba nu pot.. », »Ba pot ! »,pot pentru ca sunt eu si pentru ca am invatat sa pot,am invatat sa merit,am invatat sa TE merit,si totusi m-ai facut sa te uit.Si tu m-ai invatat ceva :sa te cred,sa te ascult,sa te privesc si sa te vad asa cum esti si asa cum nu esti pentru nimeni altcineva in afara de mine.Si totusi lectia s-a incheiat prea devreme si a trebuit sa ma dezvat sa te vad,si sa te cred.Acum esti alb murdar si nu ma mai poti invata nimic.
Tare greu e sa fi adolescent !
Totusi,cel mai greu si cel mai greu ar fi sa uitam sa ne jucam.Cu o suvita de par,cu un fir de iarba,cu un suflet sau cu un vis.Sa trecem de la saltul dintr-un cerc al sotronului in altul,tocmai in decapotabila personala,si de acolo in patul iubitei,si de acolo la tigarea de dupa si cafeaua de dimineata,iar in cele din urma sa ne intoarcem la sotronul mult iubit plin de vise si de creta colorata.Cum am putea uita sa ne jucam vreodata ?Si plopii se joaca de-a plopii si marea de-a vantul si soarele de-a noaptea,si copii de-a iubirea,noi de ce sa nu ne jucam ?Tocmai noi,atat de seriosi si de imprevizibili.Nu poti sa-mi raspunzi nu ?Nici macar eu nu pot,cum ai putea tu ?
-Gandesti prea mult,gandesti prea repede azi..te vreau simplu,te vreau al meu,cu tot ceea ce implica asta :cu ochi,cu buze si maini,chiar si cu alunita aia a ta care tie nu-ti place deloc.Te vreau aici si acum pentru ca m-am saturat sa te impart si sa te pierd,apoi sa te regasesc altundeva decat unde te-am pierdut.Nu vreau sa ne mai ratacim printre cuvinte inerte ce ne joaca pe buze si isi iau zborul fara sa le dam voie.Sau printre fete incruntate si dezaprobatoare,sau printre "ei",sau mai ales printre "ele"..Vreau sa hoinarim pe strazi luminate doar de felinare,sa privim schimbandu-se culorile semaforului din coltul strazii,sa ne privim pe noi in ochii trecatorilor,si sa ne vedem asa cum suntem,nu asa cum vrem sa parem.
Si mai vreau ciocolata,si apoi valuri,si soare,si saruturi presarate cu soare,si multe multe visuri,sa murim prinsi sub greutatea lor,dar sa murim fericiti !
Ce ciudat o fi lucrul asta cu moartea.Toti vor sa moara fericiti,dar oare atunci cand esti fericit nu esti prea ocupat sa te bucuri de acele clipe ca sa mai ai timp si sa mori ?